Nu-mi mai amintesc date. Evenimentele mi se suprapun. Imi amintesc doar franturi invaluite in ceata de vis, doar senzatii, fragmente, imagini care se clarifica pentru o secunda si apoi dispar. Aveam 10 ani si eram clasa a 4-a.
La radioul "oficial", cel din bucatarie, se auzea mereu Radio Romania Actualitati dar la cel din dormitorul parintilor se asculta Europa Libera. Se asculta noaptea, in surdina. Era secret si aproape ca imi tineam respiratia de fiecare data cand tata ma lasa sa stau cu el in timp ce urmarea emisiunile. Simteam o tensiune in aer dar nu imi dadeam seama ce se intampla. Mi-l amintesc pe tata in lumina chioara din dormitor cum asculta cu sufletul la gura despre "incidentele" de la Timisoara. Era incredibil si totusi .... era imposibil. Imi amintesc teama amestecata cu speranta, amestecata cu neincredere. Nu erau sentimentele mele ci ale parintilor mei. Nu discutau intre ei , nu verbalizau. Se tineau de mana iar din privirile lor tasnea ingrijorare. Eu ma uitam la ei de pe marginea patului si ma intrebam ce sa insemne asta. Cu ingrijorarea mea de copil ma gandeam daca o sa mai vina Mos Craciun si daca o sa avem portocale.
Bucataria inundata de soare. La radioul "oficial" Ceausescu vocifera gatuit. Oamenii il huiduiau intai timid apoi cu tot mai multa convingere. Tata a inceput sa planga. M-a luat in brate si mi-a spus "se intampla cu adevarat! o sa fim liberi!". Nu intelegeam nimic. Cum adica liberi? Dar si pana acum aveam voie sa ma joc in fata blocului. Ce poate fi mai liber de-atat? Si de ce plange tata? Soarele care patrundea pe geamul din bucatarie ma orbea. Tata ma strangea cu putere la piept. Sa mergem sa dam drumul la televizor! Haide, repede!
E noapte. Tata nu era acasa. Era inginer la Radio-Difuziune. In seara aceea nu ajunsese acasa. Mama se dadea de ceasul mortii. Televiziunea si Radioul erau puncte la fel de fierbinti ca si Piata Universitatii. Se tragea si, chiar si in cartierele marginase (stateam in Titan atunci) se auzeau sporadic impuscaturi. Stateam cu luminile stinse. Singura lumina pe care mi-o amintesc era cea de la ecranul televizorului care mergea in continuu. Mircea Dinescu, Dan Iosif, Petre Roman raguseau in studiouri ... Piata Universitatii, multimi, tancuri, sange, lumanari, impuscaturi. Imaginile se succedau cu repeziciune. Mama era cu telefonul in mana. Tata e bine! Nu poate sa paraseasca cladirea dar e bine. Hai, o sa fie bine! Hai la culcare!
E dimineata. Se aud impuscaturi. Stam cu transperantele trase. Eu voiam sa aprind lumina ca sa tricotez o bentita - clasica tema de casa la lucru manual! Mama nu ma lasa. Nu e momentul acum pentru tricotat. Dar ma plictiseeeeeesc! Afara nu am voie sa ies, stau toata ziua pe intuneric. Nu mai supooort! Si ce daca sunt impuscaturi. Sunt de la televizor! Nu, nu sunt de pe blocul vecin! Si ce daca, eu vreau sa tricotez! Bine, nu ridic transperantul dar aprind lumina!
A venit tata! Ne duce pe mine si pe mama la farmacie, unde lucra mama. Apoi pleaca inapoi la Radio. E totul ok mama, nu iti face griji! O sa fie bine! Ajungem la farmacie. Aici sunt luminile aprinse si nu sunt jaluzele la geamuri! Sunt geamuri inalte si afara se vad copacii dezgoliti. E lumina! E lumina si plin de cutii mari cu medicamente. Au sosit ajutoare din Franta. Desfacem cutiile. Mama si colegele ei inventariaza medicamentele primite. Sunt fericita - cutiile cele mari erau pline nu doar cu medicamente ci si cu bile mari, galbene de polistiren. Aratau aproape ca niste scoici - cu forma usor neregulata. Ma apuc sa le insir pe sfoara si sa fac "beteala" pentru pomul de Craciun. Sa luam si pentru acasa, mami!
Inapoi acasa. Iar intuneric. Bine, nu mai tricotez dar pot sa fac beteala de polistiren?
Sunt singura acasa. Sunt cuminte. Nu am voie sa ma apropii de geam. Si in nici un caz nu pot ridica transperantele. Dar ce sa fac in casa? Ma plictisesc ingrozitor. Vorbesc la telefon cu sora finului meu. Ea are trusa medicala de jucarie cu stetoscop, bisturiu si tot tacamul. Are pana stampila si parafa de doctor. Si are si papusa cu suzeta! Plus ca ei sunt doi ... sigur ca nu se plictisesc asa, ca mine! Dar cat iti ia sa vii si tu la noi? Doar stam aproape! Nu pot, nu am voie. Nu am voie nici macar sa ma apropii de geam daramite sa ies pe strada ... Da, dar ajungi in 5 minute aici! Ce se poate intampla in 5 minute? Si poti sa ramai la noi cat vrei! Te duce tata inapoi acasa cand vine de la serviciu. Haaaaide, hai vino! Cat am vorbit la telefon ajungeai de 10 ori. Vorbesc eu cu mama ta si ii explic. Hai, vino incoace!
Ai facut ceee?!?!?! Ai iesit din casa?!?! se aude amenintator vocea mamei in telefon. Si ce daca numai pana la Raluca!!!! Tu nu auzi impuscaturile? Crezi ca gloantele care iti vajaie pe langa urechi tin seama ca ai plecat numai pana la Raluca??!!!!?!?!?! INCONSTIENTO! ... In momentul acela nici un milion de gloante teroriste nu se putea compara cu rafala zgomotoasa de furie, panica, usurare si din nou panica de la celalalt capat al firului. Dar mama, Raluca are trusa medicala cu stampila si parafa de doctor!!!! Si papusa cu suzeta! Ne jucam doar! Suntem foarte cuminti iar aici nici macar nu se aud impuscaturi! Iar gloantele nu sunt adevarate, sa stii! Nu au nimic in ele. Sunt niste tuburi goale! O sa ti le arat acasa - am cules cateva de pe drum. Cum cartuse?!?! Ce-s alea cartuse? Pai si gloantele? Gloantele de ce nu sunt in cartuse?
L-au prins! L-au prins pe Ceausescu! Il judeca si vor transmite procesul in direct? Iti dai seama tata, in direct!!!! Cand, tata, cand il dau? Nu stiu, sa urmarim! Hai, deschide televizorul! Crainica anunta ca intram in transmisie directa in cateva momente. Stau cu tata pe canapea si astept cu sufletul la gura. L-au prins pe TIRAN! Si ce-o sa-i faca tati acum? Nu stiu, o sa vedem! Trec momentele. Nu se intampla nimic. Pe ecran apare mira. Trec alte momente si altele, si altele. Cand incepe procesul? Taaataaa, de ce nu incepe odata???? Din nou crainica - "ne cerem scuze pentru intarziere, vom incepe transmisia directa in cateva momente". Din nou pacaleala. Minutele se scurg cu incetinitorul. Intre timp crainica isi cere din nou scuze. Si iar nu se intampla nimic. Tata, dar Ceausescu este bogat, nu? Este cel mai bogat om din lume? Dar din Romania? Si ce o sa se intample cu averea lui? Dar pe copiii lui ii aduc la proces? Crainica isi cere din nou scuze. Insa transmisia in direct iar nu se intampla. Si asa trec ore. Tata, dar daca nu l-au prins de fapt si doar ne pacalesc cu transmisia in direct? Si cand orice urma de speranta se evaporase incepe procesul. Elena si Nicolae sunt asezati in boxa acuzatilor. Au catuse. El se uita neincetat la ceas. Repeta obsesiv "la aceasta intrebare nu raspund decat in fata Marii Adunari Nationale". Si se uita la ceas. Iar si iar. Tati, de ce se tot uita la ceas? Crezi ca asteapta pe cineva sa vina sa il salveze? Si daca nu vine nimeni ce se intampla cu ei? Procesul pare sa se fi incheiat - Nicolae si Elena sunt escortati afara din sala. Si acum? Daca evadeaza acum? Dar oamenii aceia ce le-au zis ca o sa le faca? Si acum ce urmeaza? La zid Nicolae Ceausescu nu se mai uita la ceas. Se uita la Elena si apoi la pluton. Se aud impuscaturi. Tata ma strange de mana. Nicolae si Elena nu mai sunt in picioare. Tata, unde sunt? Au evadat? Aaa, uite-i pe jos. Tata, de ce nu se ridica? Ce s-a intamplat?
Later edit: am confruntat cu youtube o parte din amintiri si am gasit asta ... (si multe altele related pe care va las sa le descoperiti singuri ... )
Si pentru ca Jo pomenea de slagarul "Partidul, Ceauşescu şi po-poooooooooo-rul!" ... le voila:
The L-word
10 years ago
1 comment:
Acum 19 ani, romanii curajosi primeau bate pe spate si gloante in piept pentru ca noi sa avem libertatea de a (nu) ne aminti asta si a (nu) le arata respectul ce il merita.
49 de bucuresteni au fost omorati pe 21-22 decembrie 1989 pentru ca noi sa avem lucruri “de baza”: libertate, democratie, presa libera, bunastare.
Daca TU iti amintesti asta, arata-le respectul cuvenit – DUMINICA, 21 DECEMBRIE, ORA 17:00, LA UNIVERSITATE www.eroiinumor.ro
Post a Comment