Franturi de amintiri

In decembrie '89 aveam 8 ani. Amintirile sunt vagi si in ceata. Nu mai tin minte cum a inceput totul... cred ca m-a scos mama dintr-o joaca si mi-a zis ca trebuie sa plecam de acasa si sa mergem la ea la birou. Ea lucra intr-o ambasada care, desigur, se golise, iar Ambasadorul avea nevoie de cineva care sa-i explice ce se intampla la televizor/ radio si sa il ajute sa tina legatura cu lumea vorbitoare de romana.

Noi doua in Oltcit-ul rosu, mergand din Drumul Taberei pe linia lui 41 catre Dorobanti, aproape singure pe strada, multe tab-uri venind din sens opus, mama foarte calma rugandu-ma sa cobor de pe bancheta din spate si sa stau cat de jos pot.

Am petrecut cateva zile la resedinta Ambasadorului. Eu ma jucam cu fiul sau cu soldatei si alte jucarii, adultii erau in alta camera din care auzeam televizorul si conversatii in alta limba.

Ne-am intors apoi acasa, unde nu tin minte decat ca dormeam pe jos, in cazul in care s-ar fi ratacit vreun glont pe geamurile noastre. Stateam in Drumul Taberei, unde se auzeau zilnic impuscaturi si cazuri de "gloante ratacite" prin casele oamenilor. In timpul zilei, mama se mai plimba prin casa, iar eu stateam pe unul dintre holuri, la televizor (din care nu intelegeam mai nimic) si la joaca in perimetru restrans.

Ne faceam griji pentru tata care plecase in Belgia cu cateva zile inainte sa inceapa debandada si care, cand a aflat ce se intampla in Romania, voia sa se intoarca. Tin minte ca am auzit-o pe mama vorbind cu el la telefon, rugandu-l sa ramana acolo pana se linistesc lucrurile, ca noi suntem ok si ca ar fi mult prea periculos pentru el sa faca drumul cu masina.

Tin minte ca mi-a explicat mama in mare care era faza cu comunismul, cu Ceausescu, incerca sa-mi "traduca" ce se intampla la Timisoara si la televiziune, dar nu mai tin minte detalii, doar confuzia mea de copil caruia azi i se cerea sa scrie ode inchinate Tovarasului si maine vedea oameni mari plangand si injurandu-l de mama focului.

Mama imi povesteste ca prima mea reactie dupa toate explicatiile ei a fost: "Adica n-o sa mai fiu sefa de detasament?" :))

Imi mai amintesc seara de Craciun... Imi era clar ca Mosul nu are cum sa vina in tot haosul de afara si ma impacasem cu gandul. Dar soneria a sunat pe la 8, iar mama a adus clasicul sac negru de la usa. Am fost foarte emotionata, cred ca atunci am primit prima papusa Barbie :) Tin minte ca in timp ce desfaceam sacul ma gandeam ca Mosul e foarte foarte tare, dar ca nu a fost prudent din partea lui sa iasa afara printre impuscaturi... daca patea ceva, noi ce ne faceam fara Mos de acum inainte?

Mai tin minte conversatiile monosilabice la telefon, si panica despre a fi sau nu ascultate convorbirile...

Tin minte seara in care s-a intors tata cu masina si am coborat in fata blocului sa-l primim. Tata avea masina burdusita de "ajutoare" (medicamente, mancare...), trimise de amicii belgieni la care fusese in vizita. Ai mei se despartisera de vreo 2 ani, in seara aia cand am coborat noi din bloc si el din masina a fost singura data cand i-am vazut pe ai mei sarutandu-se.

Imi amintesc cand s-a dat vestea ca e ok, ca revolutia a luat sfarsit si am putut iesi iar la joaca cu baietii de la bloc. Unul dintre tatii din bloc i-a dat soldatului care pazea tab-ul de la coltul strazii un pachet de tigari ca sa ne lase sa intram si noi sa vedem cum e inauntru.

Am pastrat mult timp un glont care se ratacise in apartamentul unor prieteni de familie (care din fericire n-au patit nimic).

Nu mai tin minte ce ne-a spus invatatoarea in prima zi de scoala dupa revolutie, dar tin minte emotia fantastica din glasul ei si lacrimile din ochi. Tin minte cum tipa "Doamna! Doamna!" atunci cand noi ii spuneam din reflex "Tovarasa". Tin minte cum ardeam pozele cu Ceausescu din manuale, langa cazematele de zapada din spatele blocului. Il tin minte pe tata, care s-a plimbat pe la toate neamurile si toti prietenii in perioada urmatoare, scotandu-le nu stiu ce componenta din telefonul cu disc, care ar fi fost chipurile "device-ul" cu care eram ascultati.

Imi pare rau ca prea putini oameni au avut timp sa explice ce se intampla pe intelesul copiilor si ca majoritatea explicatiilor au incetat odata cu infuzia occidentala de produse si distractii. Au trecut ani buni pana cand am realizat ce a insemnat regimul comunist in Romania, ce a insemnat "revolutia" si ce au insemnat evenimentele ce au urmat. Dar nu cred ca e niciodata prea tarziu... :)