Franturi de amintiri

In decembrie '89 aveam 8 ani. Amintirile sunt vagi si in ceata. Nu mai tin minte cum a inceput totul... cred ca m-a scos mama dintr-o joaca si mi-a zis ca trebuie sa plecam de acasa si sa mergem la ea la birou. Ea lucra intr-o ambasada care, desigur, se golise, iar Ambasadorul avea nevoie de cineva care sa-i explice ce se intampla la televizor/ radio si sa il ajute sa tina legatura cu lumea vorbitoare de romana.

Noi doua in Oltcit-ul rosu, mergand din Drumul Taberei pe linia lui 41 catre Dorobanti, aproape singure pe strada, multe tab-uri venind din sens opus, mama foarte calma rugandu-ma sa cobor de pe bancheta din spate si sa stau cat de jos pot.

Am petrecut cateva zile la resedinta Ambasadorului. Eu ma jucam cu fiul sau cu soldatei si alte jucarii, adultii erau in alta camera din care auzeam televizorul si conversatii in alta limba.

Ne-am intors apoi acasa, unde nu tin minte decat ca dormeam pe jos, in cazul in care s-ar fi ratacit vreun glont pe geamurile noastre. Stateam in Drumul Taberei, unde se auzeau zilnic impuscaturi si cazuri de "gloante ratacite" prin casele oamenilor. In timpul zilei, mama se mai plimba prin casa, iar eu stateam pe unul dintre holuri, la televizor (din care nu intelegeam mai nimic) si la joaca in perimetru restrans.

Ne faceam griji pentru tata care plecase in Belgia cu cateva zile inainte sa inceapa debandada si care, cand a aflat ce se intampla in Romania, voia sa se intoarca. Tin minte ca am auzit-o pe mama vorbind cu el la telefon, rugandu-l sa ramana acolo pana se linistesc lucrurile, ca noi suntem ok si ca ar fi mult prea periculos pentru el sa faca drumul cu masina.

Tin minte ca mi-a explicat mama in mare care era faza cu comunismul, cu Ceausescu, incerca sa-mi "traduca" ce se intampla la Timisoara si la televiziune, dar nu mai tin minte detalii, doar confuzia mea de copil caruia azi i se cerea sa scrie ode inchinate Tovarasului si maine vedea oameni mari plangand si injurandu-l de mama focului.

Mama imi povesteste ca prima mea reactie dupa toate explicatiile ei a fost: "Adica n-o sa mai fiu sefa de detasament?" :))

Imi mai amintesc seara de Craciun... Imi era clar ca Mosul nu are cum sa vina in tot haosul de afara si ma impacasem cu gandul. Dar soneria a sunat pe la 8, iar mama a adus clasicul sac negru de la usa. Am fost foarte emotionata, cred ca atunci am primit prima papusa Barbie :) Tin minte ca in timp ce desfaceam sacul ma gandeam ca Mosul e foarte foarte tare, dar ca nu a fost prudent din partea lui sa iasa afara printre impuscaturi... daca patea ceva, noi ce ne faceam fara Mos de acum inainte?

Mai tin minte conversatiile monosilabice la telefon, si panica despre a fi sau nu ascultate convorbirile...

Tin minte seara in care s-a intors tata cu masina si am coborat in fata blocului sa-l primim. Tata avea masina burdusita de "ajutoare" (medicamente, mancare...), trimise de amicii belgieni la care fusese in vizita. Ai mei se despartisera de vreo 2 ani, in seara aia cand am coborat noi din bloc si el din masina a fost singura data cand i-am vazut pe ai mei sarutandu-se.

Imi amintesc cand s-a dat vestea ca e ok, ca revolutia a luat sfarsit si am putut iesi iar la joaca cu baietii de la bloc. Unul dintre tatii din bloc i-a dat soldatului care pazea tab-ul de la coltul strazii un pachet de tigari ca sa ne lase sa intram si noi sa vedem cum e inauntru.

Am pastrat mult timp un glont care se ratacise in apartamentul unor prieteni de familie (care din fericire n-au patit nimic).

Nu mai tin minte ce ne-a spus invatatoarea in prima zi de scoala dupa revolutie, dar tin minte emotia fantastica din glasul ei si lacrimile din ochi. Tin minte cum tipa "Doamna! Doamna!" atunci cand noi ii spuneam din reflex "Tovarasa". Tin minte cum ardeam pozele cu Ceausescu din manuale, langa cazematele de zapada din spatele blocului. Il tin minte pe tata, care s-a plimbat pe la toate neamurile si toti prietenii in perioada urmatoare, scotandu-le nu stiu ce componenta din telefonul cu disc, care ar fi fost chipurile "device-ul" cu care eram ascultati.

Imi pare rau ca prea putini oameni au avut timp sa explice ce se intampla pe intelesul copiilor si ca majoritatea explicatiilor au incetat odata cu infuzia occidentala de produse si distractii. Au trecut ani buni pana cand am realizat ce a insemnat regimul comunist in Romania, ce a insemnat "revolutia" si ce au insemnat evenimentele ce au urmat. Dar nu cred ca e niciodata prea tarziu... :)

SEP isi aminteste: 21 Decembrie 1989

Joi, 21 Decembrie, la ora 13:40, zona Pietei Rahova. Ma intalnesc cu o fosta colega de scoala generala. Fusese la un cinematograf sa vada un film. –“Si ce film ai vazut?” am intrebat eu. –“Nici un film, ca e manifestatie mare in oras!”; –“Pro sau contra Ceausescu?” am intrebat-o nerabdator.

Am plecat cu un amic catre Universitate. Trecand prin Piata Unirii am vazut, la cateva zeci de metri, o masa compacta de oameni ce se indrepta inspre Universitate. La ora 14:15 eram la rondul din intersectie. Un barbat la vreo 35 de ani, cu barba si ochelari, jucand “Hora Unirii” cu vreo 15 tineri si tinere, striga catre noi, cei adunati in jurul rondului: “Haideti, ma, ca ne-mpusca! Haideti, ma, nu fiti lasi!”. Imediat s-au prins in hora femei si copii. M-am alaturat si eu, dupa care toti demonstrantii am inaintat inspre Hotelul “Intercontinental”.

Ne-am oprit in dreptul Salii Dalles, fata in fata cu un cordon de scutieri tineri. Strada Regala, actuala Strada Ion Campineanu, era baricadata de soldati in genunchi, in pozitie de lupta, inarmati pana-n dinti. Erau pregatiti sa traga in noi: cu castile pe cap, cu mitralierele incarcate, si cu baioneta infipta deasupra tevii, parca voiau sa ne intimideze. Dar poate ca ei nu se gandeau ca dorinta nebuna de libertate a romanilor putea frange si mitralierele lor care se uitau a moarte cu teava indreptata spre noi si baionetele care abia asteptau sa vada sange. Sange nevinovat…

Pe pancarta “Parking Ciclop”, un barbat la vreo 40-45 de ani incearca sa ne spuna ceva. Nu poate. E galagie: ”Jos guvernul!”, “Jos Ceausescu!”, “Jos cizmarul!”, “Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”, “Jos savanta!”, si multe, multe altele. Se face liniste si ne spune ca muncitorii de la uzinele “23 August”, “IMGB”, “Timpuri Noi” si “Grivita (Rosie)” au pornit sa ne ajute. Chiote de bucurie si lacrimi. Ne cere un moment de reculegere in memoria tinerilor ucisi la Timisoara in acele zile tragice de decembrie. “Sa vina muncitorii!”. Pe aceeasi pancarta, in spatele tipului, doi tineri tineau fiecare cate un steag gaurit in mijloc. Putin mai tarziu, inca un moment de reculegere.

Mi-am facut loc prin multime si am ajuns in fata. Intre noi si scutieri era o distanta de vreo 10 metri. Multimea incerca sa patrunda pe Bulevardul Magheru, dar drumurile erau baricadate de militieni, in dreptul strazilor “Aviator Traian Vuia”, langa aprozarul de legume-fructe, si “Regala”, actualmente Strada Ion Campineanu. Militienii cu scuturile albe, cu casti de motociclisti, si cu mitralierele, voiau sa opuna rezistenta fratilor si surorilor, copiilor si parintilor lor care nu-si cereau decat dreptul la viata. Dreptul la o viata noua si la libertate, libertate pe care noi, tinerii, n-o cunoscusem niciodata.

Infierbantati, am inceput sa strigam catre oamenii de la balcoane inchisi in bloc de teroristi fara ca noi sa stim: “Si voi sunteti romani!”, “Nu fiti lasi!”, “Si voi aveti copii!”, “Si voi muriti de foame!”. Aceste patru lozinci erau adresate in egala masura si cordonului de militieni. In mijlocul cordonului, am observat si cinci militieni tineri. Elevi poate… pentru ei s-a strigat: “Soldati, soldati, si voi ne sunteti frati!”, “Nu exista ordin, ci doar o constiinta!”, iar pentru “cel mai iubit fiu al poporului”: “Jos analfabetul!”, ”Jos analfabeta!”, “Jos analfabetii!”. A urmat inca un minut de reculegere, timp in care eu le-am cerut oamenilor de langa mine sa-si scoata palariile. Insa un baiat m-a repezit: “Da’ ce, ba, ma comanzi tu?”. Si-a scos caciula de blana de iepure in momentul in care i-am spus: “Da’ tu nu esti roman?”. Vin muncitorii de la uzine; vin studentii; vin timisorenii cu pancarte. Pe una din ele pe care am dus-o si eu cativa metri cu un barbat cu barba, era scris: “JOS CU TIRANII CARE AU UCIS COPIII DE LA TIMISOARA!”. Un om a fotografiat aceasta pancarta.

Apele incep sa se agite si multimea intentioneaza sa intre peste soldati. Cativa tineri din primul rand am opus rezistenta grupului care voia sa inainteze. Reusim sa-i calmam putin. Acelasi barbat cu aparatul de fotografiat le face o poza si soldatilor, care, de rusine, isi ascund fata cu ajutorul scutului alb. In jur de ora 16:45, al doilea elicopter ne viziteaza si este si el primit cum se cuvine. Pe cladirea Facultatii de Geologie, cineva filma. Il huiduim. De pe terasa de la etajul 1 al Hotelului Intercontinental, se putea vedea un alt barbat cu camera de filmat. Mai trece inca un elicopter, si, dupa putin timp, trece primul convoi de tancuri. Dupa trecerea primului tanc, prima victima: un barbat de 40-45 de ani e ajutat sa se ridice de jos, unde tancul ii prinsese aproape tot piciorul stang si il strivise cu senilele ucigatoare ale acestei masinarii de razboi. Convoiul de tancuri a trecut prin multime, asemeni unui vapor ce despica valurile in doua, fara sa se mai inregistreze vreo victima. Trece si al patrulea elicopter.

Inflacarati, jucam “Hora Unirii” si cantam “Desteapta-te, romane!” si “Treceti batalioane romane, Carpatii!”. Scandam “Ceausescu-Stalin”, “Vrem libertate!”, “Nu ne e frica!”, “Libertate, te iubim! Ori invingem, ori murim!”. E ora 17:00.; “Aprindeti luminile!” si le-au aprins… Timisorenii striga: “Nu plecam acasa, mortii nu ne lasa!”. Cineva aduce cinci sticle cu apa. Se aduce si paine. Si niste banderole subtiri de fas rosu. Eu am luat doua fasii de panza. “Vrem paine pentru copii!”, “Caldura pentru studenti!”, “Hitler-Stalin-Ceausescu”.

Mi se face foame si o fata cu pardesiu lung rosu imi da o bucata de napolitana. Imi da si o tigara Bucegi, iar eu ii dau una din cele doua banderole rosii pe care le aveam la incheieturile mainilor. Incepe sa se traga din spatele cordonului de soldati, de langa cele doua tancuri aflate pe jumatatea de sosea dinspre actualul sediu al P.N.L. In jur de ora 17:30, trec alte masinarii de razboi imediat ce s-a tras de langa tancuri. Primul camion de armata si-a facut loc prin multime fara sa loveasca pe nimeni. (Noi strigam speriati: ”Masina! Masina!”), dar “nu i-a observat” pe cei din fata, lovind in plin. In acel moment, parbrizul masinii se sparge, si se pot observa doi barbati imbracati in uniforma de soldat. Camionul se opreste, o ia putin inapoi, iar dupa aceea porneste in viteza spre partea stanga a cordonului si intra in plin. Doi sau trei soldati din cei vreo 40 ai cordonului sunt usor loviti de camion. Pe jos, in fata cordonului, un morman de trupuri. Deasupra, o tanara cu pardesiul rosu ma facea sa-mi aduc aminte de fata careia ii dadusem banderola. Cred ca ea era, din pacate… Un baiat cu mana de gatul unei fete, zac la pamant. Pe asfalt erau intinsi vreo 10-15 tineri. In momentul loviturii, s-a tras in plin.

Eu am scapat doar cu o zgarietura pe antebrat si cu geaca sfasiata si cu putin sange care imi curgea din palma si de pe antebrat din toata “aventura” cu camionul de armata si mi-am zis: “Bine ca sunt intreg!”. Camionul avea o sarma ce era prinsa de el si asa se explica zgarieturile. Am primit niste apa, si dupa ce mi-am revenit de-a binelea, am ajutat si eu la aducerea pe margine, langa chioscul de inghetata, a celor loviti de camion. Nu stiu cati au murit, dar cred ca toti. Ii lasam pe trotuarul din fata Salii Dalles. Se trage cu trasoare! Ne lasam la pamant. Continua sa se traga. De data aceasta si cu focuri de arma. Intram in panica si ne culcam a doua oara la pamant. Se trage totusi. Multi dintre noi, dezorientati, intram in Sala Dalles, spargand geamurile.

Este ora 17:45 - 18:00 si din nou se trage cu trasoare. Dar nu era de ajuns. Mitralierele erau pregatite pentru noi, iar eu eram foarte socat de tot ceea ce vazusem pana atunci, asa ca am hotarat sa plec. Se inserase, iar eu eram ud si flamand. Nu mai rezistam. La “Intercontinental” era o balta de sange, si langa ea, harta Romaniei cu conturul din sange.

BBC: Europe's Revolution 20 Years On

BBC: Europe's Revolution 20 Years On